Fiecare dintre persoanele cu care ajungi într-o viață să discuți diverse subiecte par a cunoaște perfect chestiunea pusă în dispută, ceea ce este cu-adevărat ciudat, pentru că termenul cunoaștere are implicații majore asupra realității. Atunci când cineva spune că are o cunoaștere despre un anumit lucru, fenomen, problemă etc, practic susține că este înrădăcinat în realitate, că realitatea nu îi este străină. Totuși de cele mai multe ori, o discuție în contradictoriu asupra unei probleme puse în discuție, se încheie cu afirmația: ”părerea mea, opinia mea, punctul meu de vedere” și atunci intervine realitatea relativistă, care ne separă ca indivizi și ne plasează în multiuniversuri de cunoaștere subiectivă, ce este construită de mentalul uman pentru a oferi siguranță, certitudine, o realitate construită forțat și nu o cunoaștere treptată și al cărui drum nu se încheie niciodată.


Cel mai adesea, acest tip de cunoaștere este întâlnit în religie, în argumentarea de tip religios, în susținerea ideilor nedemonstrabile. Totul se rezumă la opinie, credință, părere. Frank Herbert spunea ”Fiecare opinie se leagănă la marginea erorii. A pretinde cunoaşterea absolută înseamnă a deveni un monstru. Cunoaşterea este o aventură fără sfârşit, la limita incertitudinii.” A avea pretenția că știi totul despre un anumit subiect, este o eroare care în mod garantat va pune capăt dezvoltării intelectului chiar înainte de a începe cu-adevărat. Albert Einstein afirma într-un interviu numit ”Ce înseamnă viața pentru Einstein”: ”Imaginaţia este mai importantă decât cunoaşterea. Cunoaşterea este limitată. Imaginaţia face ocolul lumii.”

A cunoaște începe prin a afirma “știu că nu știu nimic“. În încercarea noastră de a cunoaște avem o singură certitudine: ”Mă îndoiesc, deci exist!” În momentul în care am închis ochii întrebărilor, am încetat să exist, am încetat să ființez și sunt doar un balast de certitudini anoste. Îndoiala nu are ca rezultat haosul ideilor ci o organizare ingenioasă a acestora care nu poate naște niciodată certitudini ci doar idei, opinii tranzitorii. Cred că un om împlinit este acela aflat într-o continuă căutare a realității, conștient de faptul că incertitudinea este mai sănătoasă decat cunoașterea îngâmfată.

Toată cunoașterea noastră își are originea în percepțiile noastre. – Leonardo da Vinci