O mica culegere de eseuri sustinute cu mare dezinvoltura de catre binecunoscutul autor evreu – Amos Oz – la rândul său autodeclarat un fanatic lecuit.

Cartea încântă și datorită forței debordante pe care o emană crezul acestei colecții de idei instigatoare la un compromis cu noi înșine, pe care trebuie să ni-l asumăm ori de câte ori avem părerea că suntem singurii ce dețin dreptatea și adevărul. Fanaticul nu este reprezentat doar de către islamistul jihadist ori evreul ultra-fundamentalist, fanatismul este adus la rang de virtute atunci când considerăm că avem o chemare specială de a produce o schimbare în cei ce nu sunt la fel ca noi, cei ce au alte concepții, ce votează cu cine nu trebuie, care ascultă muzica considerată profană etc. Fanaticul este pro moarte, un individ care ar muri mai degrabă decât să ajungă la un consens, la un compromis – un termen pe care autorul îl consideră ca fiind pro viață, ce dezleagă puterea fundamentalistului.

Iată câteva fragmente:

Esenţa fanatismului este dorinţa de a-i sili pe ceilalţi să se schimbe. Obişnuita tendinţă de a-l face pe aproapele tău mai bun, de a schimba obiceiurile partenerului de viaţă, de a-ţi manevra copilul sau de a-ţi aduce fratele pe calea cea bună, este animată de acelaşi principiu. Fanaticul vrea să-ţi salveze sufletul, vrea să te mântuiască, vrea să te scoată din robia păcatelor, greşelilor, fumatului, credinţei sau lipsei de credinţă, vrea să-ţi îmbunătăţească alimentaţia sau să te vindece de năravul băuturii sau al votării cu cine nu trebuie. Fanaticii dispreţuiesc această lume şi abia aşteaptă să o schimbe într-una mai bună. Fanaticul este o făptură care debordează de generozitate. El este un mare altruist. Adesea, fanaticul este mai interesat de tine decât de el însuşi fiind capabil de mari sacrificii pentru binele ce ţi-l doreşte. Stă atârnat de gâtul tău mărturisindu-ţi că te iubeşte şi îţi vrea binele. Nu minte spunându-ţi asta şi face tot ce poate ca să-ţi dovedească. Dar în momentul în care constată că nu poţi fi mântuit, salvat, convertit, adus pe calea cea bună, îţi sare la beregată. De la ataşamentul şi dragostea pe care ţi-o mărturisea trece la ostilitate şi dispreţ. Osama bin Laden nu urăşte occidentul şi atât. El doreşte să ne salveze, să ne mântuiască, să ne elibereze de valorile noastre hidoase, de materialism, de democraţie, de emanciparea femeilor

Nu predic un relativism moral. Departe de mine gândul acesta. Încerc doar să spun că uneori este bine să ne luăm timp să îi ascultăm şi pe ceilalţi. Să ne întrebăm dacă nu este posibil să aibă dreptate iar eu să mă fi înşelat. Să ne punem în locul celuilalt atunci când ne certăm, să ne punem în locul celuilalt atunci când ne plângem de ceva, să ne punem în locul celuilalt tocmai în momentele în care ni se pare că avem dreptate deplină.

Deși ”cobaii” acestei cărți sunt reprezentați în mare proporție de națiunea evreiască și cea palestiniană, cred că cititorul nu se va simți lezat de acest aspect ci doar va aprecia modul în care acest exemplu poate fi un bun studiu de caz al fanatismului. O carte presărate cu idei politice, pacifiste și idealiste.

Cartea poate fi cumparata de aici.