“Eseu despre orbire” este una dintre cele mai pătrunzătoare cărți pe care le-am citit. Străpunge cele mai adânci ascunzători ale subconștientului, ale ungherelor personalității umane, cele mai tenebroase catacombe ale minții, din care rareori un gând străbate spre conștient, spre palpabil, înspâimântând și îngrozind fiecare rațiune ce-și conștientizează natura animalică ce dăinuie în fiecare dintre noi.
În condiții rare, în circumstanțele potrivite, când nimeni nu știe, când nimeni nu poate vedea, răul potențial ce doarme în fiecare om, se trezește la viață în formele cele mai brutale, dezlănțuindu-se cu toată bestialitatea la care nu ne-am aștepta în viața cotidiană.
În adâncul nostru este ceva care n-are nume, acest ceva suntem.
Într-o ţară fără nume izbucneşte o epidemie de orbire ce se manifestă virulent. Bolnavii au ochii perfect sănătoşi, fără a prezenta leziuni, însă orbirea se instaleză aproape instantaneu din momentul infecției, după nişte reguli numai de ea ştiută. Închizi ochii şi în secunda imediat următoare totul este de un alb lăptos, nedureros fizic, dar chinuitor de acceptat, această situaţie preschimbându-te într-un proscris periculos, ce trebuie neapărat izolat – în ce condiţii fiind mai puţin important.
Emoţionant, dureros, scârbos, sadism, egoism, laşitate, frică, sunt senzațiile ce descriu întâmplările “celor infectaţi”.
Romanul este unul nonconformist, de la modul particular al autorului portughez de a-şi înşira cuvintele pe foaie, fără prea multe semne de punctuaţie, până la modul realist în care este scrisă cartea, cititorul având sentimentul a fi unul dintre cei suferinzi, cei fără speranţă.
Bucuria şi durerea nu sunt ca uleiul şi apa, ele există simultan.
Încă nu s-a născut ființa umană lipsită de acea piele secundă pe care o numim egoism, mult mai dură decât cealaltă, care din te miri ce sângerează.”
“Vreţi să spuneți că avem prea multe cuvinte? Vreau să spun că avem prea puține sentimente. Sau le avem, dar nu mai folosim cuvintele care le exprimă. Aşa că le-am pierdut.”
Saramago accentuează ideea că toţi oamenii sunt făcuţi din aceeaşi plămădeală sumbră, rea, indiferentă şi numai circumstanţele ne dau o comportare diversă. Comportamentul uman este înclinat în mod natural în aceeaşi direcţie animalică, nepăsătoare, fără inimă, la un moment dat fiecare dintre noi anjungând în situaţia de a fi egoist, de a-ţi preţui mai mult stomacul său decât gemetele de foame ale muribundului ce-i umple sufletul de groază.
Dacă ai ajuns în punctul în care toate circumstanțele sunt îndeplinite, în care toate convențiile raționale sunt suspendate, imediat vei deveni conştient de ceea ce eşti. Manifestările dragostei, compasiunii sunt doar rămăşite ale educaţiei înfulecate în mod raţional şi nu instinctiv. Comportamentul înnăscut se caracterizează prin trădare, lăcomie, dorinţă de a domina şi a supune sufletele ce-s bune doar în a te îndestula în poftele tale carnale, în nevoile biologice.
Lumea lui Saramago este aceea în care orbire poate fi numită chiar şi pierderea speranţei, imposibilitatea de a mai ţese planuri aducătoare de nădejde, situația în care individul slab devine o cârpă la îndemâna celor puternici, o cârpă aruncată de la un pantof la altul, ce mai mult murdăreşte decât curăţă, o murdărie atât de familiară.
Orbirea este acceptată ca un destin imposibil de îmblânzit, oamenii abandonându-se ca suflet şi limitându-se la existenţă searbădă, plină de durere şi mizerie, un chin ce nu merită a avea formă de om. Orbirea de fapt te-ajută să vezi, să pătrunzi adânc în propriul suflet şi să te cunoşti aşa cum n-ai fi vrut vreodată.
Orbirea înlătură aparenţele, imaginarul, idilicul şi aduce realitatea, un tablou ce poate fi văzut doar dacă eşti orb, doar dacă n-ai nevoie de ochi pentru a vedea. Personajele autorului portughez nu au nume proprii, fiecare purtând “o mască”, fiind numit după o caracteristică ce nu individualizează ci doar distinge.
Eseu despre obire este o carte cutremurătoare ce sapă adânc în sufletul omului, luminând ochii orbi ai celor ce au privit doar aparenţele. Citind această carte te simți ca într-o misiune imposibilă, misiunea de a-i face față teribilelor provocări.
Poate fi cumpărată de aici la un preț redus.
[wp-review]