“Împăratul muștelor” contrapune două idei, două moduri de a aborda viața, diferite în esență, idei ce-și dispută utilitatea prin mai multe concepte antagonice: libertate sălbatică, rudimentară versus viață organizată, chibzuită, instinct versus rațiune, introvertit versus extrovertit.
Romanul laureatului Premiului Nobel, William Golding, pare a zugrăvi incapacitatea binelui de a supraviețui în condiții de libertate totală, în condiții nereglementate, răul fiind triumfător în mod natural în aceste situații primare, de născare a unori lumi noi.
Machiavelismul juvenil, într-un experiment forțat în urma unei aterizări forțate pe o insulă, aparent nelocuită, încolțește în inimile tinere ale băieților încă necopți, imaturi, neexperimentați, neobișnuiți cu moralitatea aplicată în mod rațional. Binele se înăbușă treptat sub amenintarea terorii si a fricii.
Povestea in sine mi-a creat de la inceput senimentul că un rău trebuie oprit din fașă. Daca-i dai posibilitatea de a se dezvolta in libertate te va sugruma, te va soarbe treptat până la ultima picatura de sange.
“Copilăria este o boală de care scapi pe măsura ce creşti.“
Rolul binelui este interpretat cu mai mult succes de personajul Piggy (un baietel grasut ce poarta ochelari de vedere, suferind de astm) decât de către eroul principal, Ralph (un băiat vajnic, cu păr blond, ales șef prin vot liber, “democratic”), constituind împreuna (totuși) partea pozitivă, rațională, singura lor dorință, în condițiile locuirii pe o insulă părăsită, constituind-o o bună organizare a îndatoririlor, având ca singur scop asigurarea arderii necontenite a focului/fumului, mijloc de semnalizare pentru navele aflate undeva in raza vizuala a ostrovului naufragiaților, împrejmuită de un ocean mare si gălăgios.
”- Nu există fiara, nu trebuie să ne facem probleme.
– Dar dacă..
– Totuşi…
– Piggy are dreptate…
– Dacă fiara suntem chiar noi?
– E posibil să ne temem de oameni?”
Firul epic nu explodează în descrieri profunde, iar autorul nu reușește să întocmească personaje de complexitate sporită, ci își urmărește în mod firav direcția de a pune în dificultate partea morală. William Golding pare incapabil de a crea o lume a copiilor aflați în singurătate, în brațele hazardului, băieții vin parcă dintr-o lume în care există antrenamente speciale de supraviețuire pe insule pustii.
Binele este naiv prin însași mijloacele de care face uz: chestiuni arbitrare, copilărești – vezi scoica ce oferea întietate celor ce doreau să vorbească grupului, obiect ce pare a avea un iz mistic ce poate invoca in mod alegoric chiar divinitatea prin respectul ce-l conferea băiețelului ce-o strângea în mâini atunci când avea ceva de spus. De cealalta parte, răul, ce lasă frâu liber instinctului animalic, ce caută sa domine prin violență și prin superioritate tribală, importante fiind nu calitățile intelectuale ci acelea ce pot răpune un mistret prin putere fizică și ceva îndemânare, acelea ce pot subjuga o armata întreagă de minți primitive prin promisiuni de belșug și libertate, în realitate oferind sclavie fără scop și petreceri fără noimă.
“Împăratul muștelor” este un roman ce uneori pare a se grăbi spre concluzii lăsând în plan secund zbuciumul experienței grozave a unor copii fără de ajutorul vreunui adult, naufragiați pe o insulă unde jungla aduce întuneric peste orice vietate ce s-ar putea ascunde în pântecele sale tenebroase.
O carte pe care o poți citi fără așteptări de complexitate a narațiunii în sine, dar cu mari întrebari referitoare la capacitatea libertății de a înnobila caracterul, rațiunea, cu mari întrebări privitoare la “gena rea” ce poate deveni dominantă prin devorarea slăbiciunilor naive ce caracterizeaza uneori binele.
O poți cumpăra în format tipărit de aici și în format electronic de aici.