Pornind de la inițiativa Coaliției pentru Familie, (sprijinită “din spate” de importante culte creștine, inițiativă ce privește modificarea articolului 48 alin (1) din Constituție: “Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între soţi, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor.“, cu o formă mai specifică: “Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între între un bărbat și o femeie, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor“), societatea românească este paradigmată de (cel puțin) două afirmații pe care voi încerca să le analizez în continuare:
- România este o democrație. Democrația înseamnă că suveranitatea se află în mâna poporului. În democrație contează votul majorității. Majoritatea decide schimbarea constituției, deci nu mai e nimic de comentat.
- Curtea Constituțională a admis modificarea propusă de Coaliția pentru Familie.
În Expunerea de Motive privind modificarea articolului 48 alin (1) am găsit:
Abordarea afirmației nr. 1:
România este o democrație, sau cel puțin se străduiește să fie. Și da, în democrație, poporul suveran decide, iar votul majorității este obligatoriu și poate produce efecte asupra legii doar dacă: prin votul majorității nu se aduce atingere unor drepturi și libertăți ale unei minorități sau chiar și ale unui singur individ, dacă în urma votului majorității, acesta se află în situația de a nu dispune de dreptul său. – potrivit art 152 alin (2) din Constitutie, potrivit însăși definiției dreptului subiectiv, a doctrinei dreptului etc.
Altfel la fel de bine am putea să votăm dezincriminarea furtului, dezincriminarea abuzului (încă nu s-a realizat??) și orice altă modificare pe care ar majoritatea ar putea să o dorească la un moment dat. Pe principiul că în democrație majoritatea decide, principiile fundamentale ar putea fi șterse de pe fața pământului, numai că atunci nu am mai fi un stat de drept.
“Statul de drept presupune armonizarea, echilibrarea raporturilor celor două componente, în sensul domniei legii, adică a supremației ei absolute în scopul prezervării drepturilor și libertăților individuale.” – Wikipedia
Statul de drept si statul liberal nu urmăresc protejarea majorității, a prezervării drepturilor și libertăților populației majoritare sau a opiniei majorității. În statul de drept, legea domnește în scopul prezervării drepturilor și libertăților individuale.
Conform articolului nr. 3 din Constitutie, alin (3) “România este stat de drept…..”
O libertate de bază nu poate fi limitată sau refuzată decât pentru a proteja una sau mai multe alte libertăți de bază și niciodată în numele binelui public sau al valorilor perfectioniste (morala publică). – John Rawls
Deci o lege nu poate restrânge un interes, un drept individual în numele unui interes general, majoritar, sau în numele moralei publice, pentru că tocmai interesele individului sunt cele vizate de însăși conceptul legii și al dreptului. Națiunea, societatea, nu există, nu o poți atinge fizic. Interesele, drepturile individului sunt concrete, “tangibile” în mod direct, cetățeanul există ca individ, însă societatea, statul, națiunea, există doar ca o construcție abstractă în mintea noastră, este o ficțiune, un termen cu care jonglăm. Statul nu poate adopta legi cu privire la binele său propriu, ca entitate existentă din punct de vedere ontic. Statul adoptă legi cu privire la protecția individului ce reprezintă subiect de drept, ce formează națiunea și statul, chiar dacă legile au caracter general și impersonal. Întotdeauna ele (normele) sunt adoptate pentru a apăra dreptul unei persoane de a avea o anumită conduită la un moment dat, iar aceasta nu va putea încalca dreptul altei persoane.
Așadar, niciodată o majoritate nu poate restrânge un drept unui individ, fie el și un individ cu o orientare sexuală diferită de a majorității. Într-un stat normal, natural, valoarea supremă este OMUL și el trebuie apărat, drepturile și libertățile sale, ca individ. Viața, libertatea și căutarea fericirii (așa cum derivă din Constituția și din Declarația de Independență a SUA) sunt valori inalienabile ale omului: “Considerăm aceste adevăruri ca fiind evidente prin ele însele, că toți oamenii sunt creați egali, că ei sunt înzestrați de Creator cu anumite drepturi inalienabile, că printre acestea se află Viața, Libertatea și căutarea Fericirii.” Orice om are dreptul la căutarea fericirii.
Abordarea afirmației nr. 2:
În fața microfonului televiziunilor, Președintele Curții Constituționale face următoarea afirmație: “Dreptul la căsătorie deocamdată în România nu este consacrat constituțional ca un drept fundamental…”
Dragă domnule Președinte al Curții Constituționale, să înțeleg că în opinia dumneavoastră, potrivit art. 48 din Constituție, drept fundamental este doar dreptul de a întemeia o familie. Nimeni nu l-a rugat pe domnul Președinte să explice dacă prevede constituția modul în care se întemeiază Familia. Iată alin (1) din constituție, prima parte: “Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între soți…” Oare cum, domnule Președinte, gândiți dumneavoastră ca dreptul la căsătorie nu este un drept fundamental, dacă familia se poate întemeia, conform citatului de mai sus, doar în baza căsătoriei?
La articolul 152 Limitele revizuirii, alin (2) se statuează: “De asemenea, nicio revizuire nu poate fi făcută dacă are ca rezultat suprimarea drepturilor și a libertăților fundamentale ale cetățenilor sau a garanțiilor acestora.”
Dar așa este în statul de drept, domnule Președinte, când judecătorul Curții Constituționale se bucură de imunitate şi nu poate fi tras la răspundere pentru opiniile şi voturile exprimate la adoptarea soluţiilor.
Pace vouă!
Update aici: http://sagace.ro/curtea-constitutionala-si-homosexualitatea/