“Mortalitate” – pare un testament al durerii, plăsmuit în lupta grea cu o boală incurabilă, o luptă ce se consumă parcă în prezența fatalității, palpabile, încarnată, personificată pentru a zâmbi la fiecare împunsătură a durerii. Niciodată duritatea inevitabilă, asemenea unui zid imens de beton rece, nu a părut atât de vie, atât de concretă în viața omului, ca în situația aflării veștii că trupul tău este invadat de cancer.
Christopher Hitchens își prezintă trăirile, speranțele și mai ales deznădejdea ce i-a cuprins viața din momentul în care moartea l-a împresurat. Și nu o deznădejde depresivă, ci acel simțământ al impotenței, al neputinței de a realiza ceea ce făceai atât de bine, ceea ce părea atât de firesc să se întample, sentimentul că normalul nu mai poate continua. Un vrăjmaș îți fură capacitatea de a mai fi tu, de a mai exista, asemenea unui aspirator care extrage cu o forță de nebănuit pe oricine după bunu-i plac, fără să te întrebe dacă ești de acord ori dacă mai ai ceva de spus.
“Nu am un corp, sunt un corp” – prăvălirea sfâșietoare a durerii, într-o continuă prezență a certitudinii trecerii vieții, care parcă dorește să plece din corpul tău într-o grabă de care nu ai fost conștient până acum: “Gata cu amăgirea tinereții sau a prospețimii. De acum încolo, numai conștientizare intensă.”
Mortalitatea, deși o certitudine în toată existența fiecărui individ, ne destabilizează în cele mai cumplite moduri, parcă în cele mai nepotrivite situații, în cele mai bune momente ale vieții, acceptarea implacabilului fiind redundantă. Ce a început să se întâmple se va întâmpla, chiar de vei spera până în ultima clipă că lucrurile vor sta altfel.
“Moartea este spatele negru de care are nevoie o oglindă dacă vrem să vedem ceva în ea.”
Eseurile ce alcătuiesc această mică tipăritură, publicate în revista Vanity Fair, abundă totuși, în ciuda prezenței senzației de mortalitate, de putere, de cutezanță în fața morții, conturează sfidarea omului ce știe că fără luptă nu poți spera, nu poți obține.
Ironia fină, inteligentă, cu privire la sistemele religioase și în special cu privire la creștinism, este semnătura olografă ce răzbate puternic din textul cărții, oferind o scriitură de calitate, rațională, transformatoare, ce îți scutură judecata, ca orice alt text al lui Christopher Hitchens.
“Dacă va fi să mă convertesc va fi pentru că e mai bine să moară un credincios decât un ateu.“
Vă recomand această carte. Poate fi o bună pregătire pentru ceea ce experimentăm cu toții într-o formă mai dură sau mai puțin violentă, senzația de mortalitate.
Cartea puteți să o cumpărați de aici în format tipãrit, iar varianta electronică aici.