“Onoare” reușește să aducă în discuție, într-un mod profund, scara de valori a oamenilor de religie islamică, prin suferințele îndurate de femeile musulmane în numele religiei. Romanul ne va purta prin trei locuri: un sat kurd lângă Eufrat, apoi prin Instanbul și Londra. Cele doua personaje principale, Pembe și Jamila, două gemene, reușesc să zugrăvească peisajul sumbru al religiei islamice, sistem religios ce strâmbă vieți și rupe aripi, indiferent de zona în care acesta acționează.
Orice chicot, orice tresărire a vieții, poate fi semnalul că o fată se pregătește să devină curvă, să trăiască fără pic de onoare.
“Onoare” aduce în fața cititorului disputa dintre două civilizații, dintre două sisteme de valori, cea vestică, occidentală versus cea orientală, islamică, într-o poveste ce traversează mai multe generații, conturând diferite tipare umane, închegate sub presiunea socială a diferitelor grupuri.
“De ce nu putea maică-sa să se bucure de cântece așa cum făcuseră călătorii din autobuz? De ce erau oamenii cu totul străini mai îngăduitori decât cele mai apropiate rude?”
“Puteai să-ți botezi copilul “Onoare”, atâta timp cât era băiat. Bărbații aveau onoare. Bărbații în etate sau între două vârste, chiar și băieții de școală care încă miroseau a lapte de mamă. Femeile nu aveau onoare. În schimb, aveau rușine. Și, așa cum știa toată lumea, “Rușine” ar fi fost un nume jalnic.”
“Sunt două lucruri pe lume care fac un băiețandru să devină bărbat. Primul e dragostea unei femei. Al doilea e ura altui bărbat.”
Modestia și rușinea sunt virtuți esențiale pentru femeile musulmane, “calități” indispensabile unei femei respectabile.
Un bărbat, chiar dacă este adulter, chiar dacă își părăsește familia, dacă își cheltuie toată averea la jocurile de noroc, dacă nu-și arată dragostea față de proprii săi copii, reușește cumva să păstreze o mare cantitate de onoare. O femeie este lipsită de onoare din naștere. Ei îi rămân rușinea și sfiala. Dacă îndrăznește, cumva, în orice fel, să spere la fericire, în alt mod decât cel reglementat de crezurile religioase, ea este vrednică de moarte, iar orice bărbat din familia acesteia este îndreptățit să apere onoarea familiei, omorănd-o.
Această onoare reușește să rupă legăturile de sânge și orice încercare a iubirii de a schimba mentalități, de a depăși bariere culturale, este sortită eșecului. Însăși iubirea va fi socotită ca fiind o încercare a celui rău, încercare ce trebuie aspru pedepsită.
“…Pretind că mesajul lor e pentru întreaga umanitate, dar sunt gata să ardă pe rug pe oricine nu e de acord cu ei. Nu se mai satură de noi. Atât de puternică e dorinta lor de a-i aduce pe păcătoși pe drumul cel bun și de-a marca puncte în ochii Domnului. Suntem biletele lor spre rai. Noi, scursurile pământului – cei răi, cei căzuți.”
“Dacă i-aș fi vorbit mamei despre ciclul meu, s-ar fi făcut roșie la față de rușine. Apoi mi-ar fi ținut o predică despre asta folosind cuvinte împrumutate de la bunica Naze”.
“Onoare” reușește să privească societatea musulmană din mai multe unghiuri, prin ochii generației tinere, prin ochii bătrânilor nostalgici după niște idealuri pe care le-ar fi putut trăi dacă lumea asta ar fi fost altfel, prin ochii copiilor ce cu greu înțeleg lumea ce li se desfășoară înaintea lor.
Este o carte ce se citește ușor, încărcată cu multe texte simple dar care se înfig adânc în sufletul nostru. Nici umorul nu lipsește.
O puteți comanda în format electronic de aici și în format tipărit aici.
[wp-review]