Dacă atunci când ai fost copil erai perceput ca oaia neagră a familiei, ca drăcușorul ce face numai năzbâtii, dacă nu ți s-a acordat încredere, ori dragostea era dozată în felii mici pentru tine și în adevărate ospețe pentru frații ori surorile tale, dacă toți îți erau împotrivă și nu aveai așteptări de la nimeni, atunci “Tatăl celuilalt copil” este o carte ce îți va răscoli unele dintre aceste simțăminte.
Parinoush reușește să vorbească despre unele discriminări care au loc în familiile cu mai mulți copii, despre diversitatea deosebirilor între copii, deosebiri încălțate cu atribute de “mai bun “/ “mai rău”, “mai deștept” / “mai prostuț”, comparații ce nasc în sufletele copiilor adevărate drame, ce se transformă în traume, în lipsă de incredere în forțele proprii. Așa apar mulți dintre copiii problemă, din cauza incapacității părinților de a accepta diversitatea, unicitatea propriilor copii.
Ea chiar nu știe că toți copiii buni, sănătoși, frumoși și deștepți sunt ai taților, pe când copiii proști, urâți, bolnavi și muți sunt ai mamelor?
Tații de cele mai multe ori nu au răbdare și poate că nu sunt dotați cu receptorii necesari pentru semnalele transmise de anumite categorii de copii, acei “artiști neînțeleși” de nimeni. Dacă mamele reușesc să-și iubească copiii fără discriminare, pentru tați acest lucru este o adevărată provocare. Bărbații se gândesc la costuri: costurile școlii, costurile farfuriei sparte, costurile feței de masă pătate, costul pantofilor rupți etc. Orice comportament pare a avea un echivalent în bani, ori poate fi coantificat în procente de rușine aduse asupra familiei.
Ei glumeau unul cu altul și se priveau cu ochi zâmbitori și plini de afecțiune. (…) Când trebăluia prin casă, Soudabeh Khanom cânta, în timp ce mama era mereu încruntată. (…)
“Tatăl celuilalt copil”, chiar dacă nu se ridică la nivelul cărții “Cel care mă așteaptă“, este o carte emoționantă despre relația dintre copii și părinți, dintre copiii dificili și părinți prea ocupați cu munca, prea saturați de probleme, prea neechipați cu receptori de atenție pentru odraslele lor. Nu atenție la năzbâtiile făcute ci la sufletele lor dragi, suave și ușor de rănit.
Paralela între percepția mamei și percepția lui Shahab față de aceleași întâmplări relatate aduce un plus de diversitate, o schimbare de paradigmă binevenită pentru ceea ce autoarea și-a propus atunci când a scris această carte. Poate puțin nerealistă cu privire la capacitatea de analiză, de exprimare față de prietenii imaginari ce apar în lumea mică a piciului, nerealistă pentru un copil ce nu interacționează în mod direct cu lumea din jur și care nu are posibilitatea de a-și îmbogăți astfel vocabularul.
Am citit despre speranță, iluzii, credință, deznădejde, umilință, încredere, iubire, ură, toate aceste simțăminte sunt amestecate într-o scriitură bună, ușor de citit, actuală.
Recomand această carete oricărui parinte.
Dacă vrei să o cumperi o găsești aici tipărită și aici în format electronic
[wp-review]