“Mediocritatea este plaga civilizației”.
Nu știu exact cum aș putea caracteriza zbuciumul pe care l-am simțit citind această carte. Am simțit un dezgust și o ură profundă pentru ceea ce înseamnă omul mediocru, omul fără idealuri, “omul copy-paste”, acel tipar de om pe care îl întâlnești la tot pasul, la un ghișeu public, într-o frizerie, ori la florăria din colțul străzii. Asta nu înseamna ca desconsider job-urile respective, insă descrie perfect locul și ambianța de unde mediocritatea strigă folosindu-și toți rărunchii.
Plăcerea sadică a unui tânăr funcționar, dezechilibrat psihic, de a colecționa fluturi rari sau ordinari, sau chiar scopul său suprem ulterior, acela de a forța o tânără să-l iubească, nu este subiectul central al acestei cărți. Deși la o citire rapidă poți rămâne cu acest iz. Ceea ce m-a surprins si acaparat este studiul de caz al mediocritatii, al oamenilor ce nu inteleg că frumusețea nu stă în măștile frumos pictate pe care minuțios le creăm toți în anumite perioade ale vieții, atunci când nu ne-am descoperit ca persoană, ca individ, ca univers și singură realitate.
“Trebuie să urăști orice formă de naționalism în politică. Trebuie să urăști în politică, în artă și în orice altceva, tot ce nu este autentic, profund și necesar. N-ai timp de pierdut cu tâmpenii lipsite de importanță. Trebuie să trăiești cu seriozitate. Nu te duci la filme proaste chiar dacă te atrag, nu citești ziare de duzină, nu asculți emisiuni stupide la radio sau la televiziune, nu-ți irosești timpul pălăvrăgind despre lucruri neînsemnate. Îți folosești viața.”
Citind istoria Mirandei înțelegi că orice persoană vitală, creatoare este martirizată de grosolănia din jur. Orice idee înaltă, orice speranță de frumos, orice vis măreț este profanată de majoritatea celor morți. Pentru că poți fi mort atunci când exiști. Atunci când ești plin de șabloane, când nu înțelegi mai mult decât chenzina pe care o primești regulat, când cărțile par a fi doar înșiruiri de cuvinte fără substrat, atunci când citești pentru a fi la modă și citești ce este la modă.
“Oamenii săraci și cinstiți nu sunt decât niște potențiali parveniți fără bani. Sărăcia îi obligă să aibă calități remarcabile și să se mândrească cu alte lucruri în afara banilor. Și când dau de bani, nu știu ce să facă cu ei. Își uită toate cechile lor virtuți, care oricum nu erau virtuți. Încep să creadă că singura virtute e să faci și mai mulți bani și să-i cheltuiești. Nu își pot închipui că există oameni pentru care banii nu înseamnă nimic. Că lucrurile cu adevărat frumoase nu au nimic de-a face cu banii.”
Ești mort atunci când colecționezi lucruri, pentru că acestea își pierd valoarea precum o floare ce nu mai este înrădăcinată ci adusă să servească unui scop ordinar. Lucrurile nu au valoare decât dacă le apreciezi așa cum sunt și nu încerci să adaugi brizbrizuri, nu încerci să adaugi acolo unde este plin și nu iei de unde nu mai este nimic de luat.
“Colecționarul” vorbește despre soartă, noroc, nebunie, artă, prietenie, sinceritate, iubire, plăcere, suferință și nedreptate și despre multe altele pe care le găsești la o zi sau doua după ce ai închis cartea. Atunci când nu mai ești marcat de suferința Mirandei, când încerci să vezi dincolo de “masca poveștii”, dincolo de propoziții și fraze, dincolo de cuvinte. Înțelesurile sunt profunde și recomand această carte celor tari de inimă, care sunt capabili să înțeleagă că nu-i vorba despre un nou episod al suferinței. Este mai mult de-atât. O carte care te inspiră, o lume privită din două perspective: ce a mediocrității și a visătorului.
O puteți cumpăra de aici.