Am citit de mai multe ori articolul publicat de hotnews.ro aici și recunosc faptul că m-am simțit mustrat de puterea pe care o regăsesc în cuvintele frumos așezate ce nasc idei puternice.
Solomon Marcus este profesor la Facultatea de Matematica si Informatica a Universitatii din Bucuresti, membrul titular al Academiei Romane incepand cu 2001, Solomon Marcus a publicat zeci de carti in peste 10 limbi, sute de articole de cercetare in matematica, lingvistica, informatica, poetica, semiotica, antropologie, istoria si filozofia stiintei, precum si articole pe teme de cultura generala si de educatie. O parte importanta a lucrarii sale “Paradigme universale” este consacrata problemei timpului.
“Trecerea timpului”… era suficient sa se spuna “trecerea”. Timpul trece? Sau noi trecem? E ca atunci cand pleaca trenul din gara si spui “uite, casele se misca!”, dar de fapt ele stau pe loc si tu te misti. Este o dilema filosofica daca evenimentele au loc in timp sau daca timpul este pur si simplu desfasuratorul evenimentelor.
Poate ne-am cantonat prea mult în banalitatea zilelor trăite după modelul ”vremile îl fac pe om”, poate ne-am resemnat prea mult cu fatalitatea în care suntem educați să trăim. Noi românii nu avem un ”yes, we can”. Trăim blocați în circul servit de societatea amorfă în care ne-am născut, în tradiția religioasă răsăriteană a cărei sclavi suntem.
Trebuie să încercăm și îi suntem datori propriei noastre existențe, să trăim fiecare clipă fiind conștienți de singularitatea fiecăreia dintre cele pe care le irosim, conștienți de caracterul trecător al existenței noastre. Nu putem derula timpul ca un film atunci când dorim să retrăim anumite cadre, nu putem spune “am să mă întorc mai târziu să petrec mai mult timp cu familia mea”, pentru că însăși această afirmație ne trimite în viitor și nu în trecut. Ce a fost s-a tot dus, iar nouă nu ne stă în față decât prezentul, clipa, momentul de care trebuie să profităm la maximum. ”Trăiește-ți clipa!” nu trebuie să mai sune peiorativ pentru că aceasta e tot ceea ce avem, tot ceea ce ne aparține pe lumea asta, în realitatea în care trăim dar nu o conștientizăm decât poate prea puțin.
Timpul nu ne este dușman decât dacă nu-i conștientizăm atributele. Frumusețea acestuia tocmai în acest lucru constă – în faptul că are un desfășurător si ne permite să trăim clipe și nu “vieți”. Diferența este majoră între cineva care trăiește fiecare clipă și altcineva care trăiește o viață. O viață te poate trimite cu gândul la nelimitat, la nemărginit iar acest lucru te aduce imediat în fața neprețuitului, unei vieți ce se scurge într-un mod insipid, fără momente, fără cadre care să surprindă frumusețea fiecărei secunde. Dacă ești conștient de faptul că numai ”o clipă” este ceea ce deții, vei trăi o viață adevărată, ca o existență care își cunoaște bine limitele iar clipele le vei savura așa cum se cuvine, ca pe ceva prețios, trecător, mărginit. Cum altfel ar putea aurul să fie apreciat dacă ar fi fără limite și întâlnit la tot pasul?
Legătura strânsă între rar, pe terminate și prețios este o interdependență fără de care nu exista apreciere. Ar trebui să înțelegem că trecător nu înseamnă fără valoare ci tocmai însemnătatea trecătorului este fără margini prin marginile sale.
…in fapta lumea-i visul sufletului nostru. Nu exista nici timp, nici spatiu ele sunt numai in sufletul nostru. Nu e adevarat ca exista un trecut, consecutivitatea e in cugetarea noastra, cauzele fenomenelor, consecutive pentru noi, aceleasi intotdeauna, exista si lucreaza simultan. (M. Eminescu).