De curând Ministerul Educației a publicat programa pentru clasa pregătitoare, din această programă făcând parte, printre alte discipline și religia. Fiind proaspăt parinte subiectul mi s-a părut interesant. Nu știu acum dacă doar mie imi pare deplasată ideea de a numi Religia o disciplină școlară.

Printre argumentele prezentate în susținerea necesității introducerii religiei ca material didactic am descoperit următoarea afirmație: “Rolul religiei la vârstele mici este recunoscut si sustinut de teoreticienii si practicienii din domeniul educatiei, care evidentiaza importanta educatiei religioase în formarea propriei identitati a elevilor, aspectele legate de credinte si convingeri fiind un element important al acesteia.

Acum stau și mă întreb, oare ce convingeri ar avea un copil între 4-6 ani cu privire la aspecte legate de credințe? Și ce fel de identitate formăm  noi cu astfel de discipline pregătite pentru a minți copiii prin oameni îmbrăcați în fuste? Îmi amintesc și acum ce frisoane de teamă mă încercau în copilărie atunci când mă întâlneam cu un preot ce părea a fi din altă lume, din alt contex social, din altă eră.

Mai departe găsim o paragraf si mai interesant: “La debutul scolaritatii, disciplina religie constituie un context de învatare care valorifica în plan educativ “marile întrebari” ale copiilor, experientele de viata ale acestora, altele decât cele vizate în mod obisnuit de celelalte discipline din planul de învatamânt, dar cu importanta majora pentru dezvoltarea morala si pentru socializarea acestora.”

Despre ce experiențe de viață am putea discuta la copii de 4-6 ani și ce mari întrebări au ei cu privire la domeniul religios?

Iată exemple de activități de învățare:

  • organizarea de discutii despre rolul lui Dumnezeu în viata omului;
  • explicarea credintei în Sfânta Treime, pornind de la gestul închinarii;
  • organizarea de dialoguri pe tema elementelor care definesc viata unui crestin (rugaciunea, primirea Sfintelor Taine, participarea la slujbele Bisericii, lectura biblica, comuniunea cu semenii etc.), valorificând experienta de viata a copiilor.
  • exercitii de exprimare a acordului/ dezacordului fata de opiniile altora;

Dacă introducem educația religioasă în școli încă de la vârste fragede, care sunt probabilitățile ca acești copii să poată alege liber, fără a fi determinați să creadă ceva înainte de a avea un discernământ solid și bazat pe fapte concrete? Am impresia că orele noastre școlare încep a semăna tot mai mult cu diferitele programe de condiționare la care erau supuși copiii din romanul “Minunata lum nouă” scrisă de Aldous Huxley.

Pentru educație religioasă există biserici și părinți. De ce aș vrea ca Statul Român, declarat laic, pe banii mei, să desfigureze percepția copiilor asupra realității, înainte ca ei să aibă discernământ?