Un nou blog prinde viață printre altele câteva mii sau zeci de mii, bloguri scrise în limba română. Dar ce este viața dacă pot spune că un blog ar putea prinde viață. Și cum adică să prindă.. viață? Viața se prinde?

Un subiect cam prea tare, am putea spune, pentru prima postare pe un blog al unui autor care se caracterizează scurt, citându-l pe Socrate, în câteva cuvinte: “Știu că nu știu nimic.” De fapt viața nu s-ar putea rezuma într-un singur cuvânt și anume “ȘTIU”? Dar poate că aș încurca termenii ori poate că nu știu despre ce vorbesc. Viața conștientă nu este același tip de viață cu cea fără conștiență? Am putea crede, conform unor definiții DEX, că viața este sinonimă cu mișcarea. Dar atunci am fi destul de tulburați, pentru că norii se mișcă, planetele nu stau pe loc, iar Universul este într-o continuă voiciune, iar dacă ar fi să analizăm antonimul vieții, respectiv terifiantul termen moarte, am putea spune că viața înseamnă existență, realitate. Așadar viața nu înseamnă neapărat doar o complexitate de procese biologice, ci orice proces fizic real, orice existență obiectivă.

Bineînțeles că nu vreau să trag concluzii și mai ales din frazele de mai sus. Aș putea fi catalogat “lovit”, ori “cu mintea’n crăci”. Dar știu ce cu siguranță nu înseamnă viață: Să trăiești fără să ai întrebări. E ca și cum nu ai exista.

Nu-mi propun să dezleg mistere ce de mii de ani nu și-au aflat răspunsurile, însă vreau să îmi pun cât mai multe întrebări și nu exclud niciun capitol al existenței.